PERSONALITATI ALE FAMILIEI LEONIDA
STIMATI INVITATI,
Inainte de a intra in subiect, permiteti-mi sa va relatez o intamplare. Intr-o discutie cu un designer arhitect, lector la Institutul de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, acesta mi-a povestit ca, dorind sa duca o grupa de studenti la Muzeul Dimitrie Leonida pentru a face schite dupa obiectele in marime naturala, unul dintre ei a intrebat:
– Cine a mai fost si asta?
– Chiar nimeni nu stie? s-a scandalizat indrumatorul.
– O marca de pantofi ruseasca! a continuat un alt student razand.
Cert este ca niciunul nu a stiut cine a fost Leonida.
Iata de ce ne-am propus sa omagiem pe membrii familiei Leonida, pentru contributiile lor in stiinta, tehnica, invatamant, viata sociala, arta.
Sunt putine familii in Romania care si-au adus o contributie atat de substantiala in progresul tarii prin absolut toti membrii ei, fiecare devenind o personalitate in domeniul in care a activat.
Meritul acestei afirmari revine in primul rand parintilor ANASTASE si MATILDA LEONIDA.
ANASTASE LEONIDA (1849 – 1918), orfan de ambii parinti, si-a croit singur drumul in viata. El s-a remarcat de tanar ca bun organizator, fiind ales in satul Garbesti din judetul Vaslui, la numai 17 ani, primar, fapt nemaiintalnit pana atunci. Ministerul a respins alegerea satenilor si acestia l-au reales tot pe el intr-un al doilea tur de scrutin, cum zicem azi. Atunci, ministrul a rezolvat problema schimband in acte varsta prea tanarului primar.
Am semnalat acest fapt pentru a sublinia calitatile lui Anastase Leonida. Era dinamic, hotarat, foarte muncitor si de o cinste desavarsita. Cea mai mare parte a vietii a fost ofiter, s-a angajat ca voluntar intr-un regiment de cavalerie si datorita calitatilor sale a avansat pana la gradul de capitan.
Sotia sa, MATILDA GILL, fiica inginerului francez Constantin Gill, a fost educata intr-o atmosfera austera si religioasa la Scoala Catolica Pitar Mos din Bucuresti, unde a invatat temeinic limba germana.
Din casatoria celor doi s-au nascut 11 copii: Alexandrina, Natalia, Dimitrie (1883 – 1965), Maria, Elisa, Adela, Gheorghe, Paul si inca trei care au murit la varste fragede.
Parintii au reusit sa imprime copiilor dragostea de munca, in ideea ca nimic durabil nu se poate construi fara perseverenta, rigoare si dragoste pentru profesiunea aleasa. Tatal, in special, cerea copiilor ca orice activitate ar face, sa o faca in mod constiincios si performant.
Atmosfera in familia lor era propice studiului, copiii fiind ajutati si calauziti, dar totodata lasati sa viseze, sa-si faureasca idealuri.
Ducand o viata cazona, tatal era foarte ocupat. Totusi, seara la masa sau in duminicile cand toti membrii familiei se strangeau acasa, purtau discutii despre literatura, stiinta, arta, muzica (Anastase canta la caval, Dimitrie la vioara, Elisa la pian), istorie militara.
Copiii au fost la fel ca parintii, fiecare din cei opt obtinand rezultate remarcabile in domeniul sau de activitate, dovedind o generozitate si o dragoste fata de oameni rar intalnite. Si daca la inceputul carierei sale, Anastase Leonida, orfan si fara nicio avere, pornea in viata doar cu increderea in fortele proprii, cand a inchis ochii, in 1918, era unul dintre cei mai bogati oameni din Romania prin cei opt copii ai sai. El nu le-a lasat mostenire averi, cu mari sacrificii ii intretinuse in scoala pe fiecare, dar le-a lasat mostenire un ideal, un crez si niciunul din copii n-a irosit mostenirea parintilor.
Cei care au avut sansa sa cunoasca sau sa lucreze cu unul din cei opt membri ai familiei Leonida au fost mai bogati sufleteste, iar noi, cei de azi, care le valorificam aceasta mostenire culturala, suntem datori s-o pastram si s-o imbogatim.
Dimitrie Leonida (1883 – 1965) s-a nascut la Falticeni si este cunoscut in istoria tehnicii ca intemeietor de institutii si promotor al progresului tehnic in Romania. De cand era copil a fost atras de tehnica si in mod special de electricitate. Modelul sau de viata a fost Michael Faraday, ucenicul legator de carti, care a ajuns unul dintre cei mai mari invatati ai lumii, cu o purtare morala fara nicio pata.
Despre Michael Faraday a scris si o carte, considerand ca viata acestuia reprezinta cea mai buna pilda pentru tineri.
Asa cum Dimitrie Leonida recomanda tinerilor modelul de viata al lui Michael Faraday, acelasi lucru il putem recomanda azi despre Dimitrie Leonida. El a reprezentat o pilda pentru contemporani, dar si pentru urmasi.
Dimitrie Leonida a urmat scoala in mai multe localitati - Galati, Buzau, Constanta si Bucuresti, unde a absolvit cursurile Liceului Mihai Viteazu.
Studiile universitare le-a facut la Charlottenburg, langa Berlin, Germania (1903-1907). A fost un student stralucit, apreciat de profesorul sau W. Reichel, care i-a cerut sa ramana in Germania pentru a face cariera universitara si inginereasca. El insa a preferat sa revina in tara pentru a contribui la propasirea neamului sau. A infiintat prima Scoala de Electricieni si Mecanici din Romania (1908) pentru a pregati specialisti in exploatarea instalatiilor electromecanice, avand in vedere ca muncitorii care le deserveau erau numai straini. Poate ca exemplul lui Dimitrie Leonida va fi urmat azi si de alti tineri.
Intors in Romania, a lucrat mai intai la Serviciul electric al Primariei Capitalei (1908). Aici a proiectat Centrala Grozavesti, statiile electrice pentru pomparea apei, alimentarea liniilor pentru tramvaiele electrice, schimbarea si extinderea iluminatului public. Proiectele aveau avizul fostilor sai profesori G. Klingenberg si Walter Reichel.
In perioada 1912 – 1913 a intocmit proiectele si a supravegheat executia instalatiilor electromecanice ale orasului Botosani.
Din dorinta de a realiza o industrie electrica romaneasca, a infiintat Societatea Energia, pe care a condus-o la inceput ca director general, apoi ca administrator delegat (1913 – 1930).
Inca din timpul facultatii a intocmit proiectul centralei hidroelectrice de la Bicaz (proiect ce a reprezentat lucrarea sa de diploma).
In 1916 a construit cu masini si aparate proprii o statie de telegrafie fara fir, montata intr-un vagon de cale ferata, care a functionat tot timpul razboiului, asigurand legatura comunicatiilor radioelectrice dintre Moldova si posturile marinei si administratiei din Delta Dunarii (post telefonic aflat in muzeu).
Dimitrie Leonida a intocmit si textul pentru prima lege a energiei din tara noastra, precum si numeroase studii privind electrificarea tarii, electrificarea cailor ferate si studiul privind amenajarea Bucurestiului ca port la Dunare prin construirea canalului navigabil Bucuresti-Dunare.
Impreuna cu societatea suedeza Ericsson a studiat modernizarea instalatiilor telefonice din Romania si a propus infiintarea unei regii mixte pentru exploatarea lor si fabricarea in tara a echipamentelor necesare.
Asa cum am precizat anterior, la inceputul secolului XX in Romania nu existau specialisti electromecanici. Este meritul inginerului Leonida, care a inteles ca dezvoltarea unui nou domeniu in tara noastra presupune pregatirea celor ce vor lucra in instalatiile electrice. Abia intors din Germania in anul 1908, a fondat prima scoala de electricieni si mecanici, scoala ce a format specialisti cu pregatire medie in perioada 1908 – 1950. Scoala a avut o asemenea faima ca orice absolvent cu diploma semnata de Leonida era angajat imediat in intreprinderile care aveau in exploatare instalatii electrice. Inedit este si faptul ca Dimitrie Leonida finanta cu bani proprii scoala, platind si salariile profesorilor, cursurile fiind insa gratuite, el insusi predand aici. Se gasesc numeroase marturii in arhiva muzeului despre Dimitrie Leonida ca profesor. A pregatit numeroase generatii de elevi si studenti predand la Scoala de Electricieni, la Institutul Electrotehnic din Bucuresti si la Politehnica din Timisoara. Profesorul Leonida organiza cu elevii si studentii excursii de studii sau vizite de documentare in uzinele din tara si chiar din strainatate. Dupa astfel de vizite elevii si studentii erau datori sa prezinte in scris ceea ce au inteles din functionarea instalatiilor vazute.
Profesorul nu se enerva pe elevi sau studenti. Avea rabdare, raspundea la intrebarile puse de acestia si stia sa capteze auditoriul, fiind un mare orator. Cand Leonida tinea o conferinta, orice sala era neincapatoare, oamenii il ascultau si in picioare.
Avand modelul muzeului din München, Dimitrie Leonida a fondat in 1909 Muzeul Tehnic din Bucuresti, care din 1965 ii poarta numele. De la inceput, profesorul Leonida a conceput acest muzeu ca pe o institutie europeana cu caracter universal, unde toti marii inventatori isi gasesc locul, dar si cu un pronuntat specific national, fiind ilustrate contributiile romanilor in stiinta si tehnica.
Desi profesorul Leonida a avut o conceptie moderna privind organizarea muzeului, din lipsa de spatiu si a unei cladiri corespunzatoare nu a putut sa-si puna in aplicare toate proiectele.
Dimitrie Leonida a publicat numeroase studii, manuale sau lucrari de istoria tehnicii. Iata doar cateva din cartile tiparite: Electrostatica (1914,1920), Instalatii electrice interioare (1914,1920), Electrocaldura si iluminatul electric (1915) etc.
Biografiile unor personalitati au fost prezentate de profesorul Leonida in revista Gazelectra, ca: Benjamin Franklin, Luigi Galvani, Alessandro Volta, Hans Christian Oersted, André-Marie Ampère, Georg Simon Ohm, Michael Faraday.
In revista Natura au fost prezentate si alte personalitati: James Prescott Joule, Gustav Robert Kirchhoff, Sir Charles Wheastone, James Clark Maxwell, William Thomson (lord Kelvin) etc.
De asemenea, a tinut numeroase conferinte despre: Apele noastre (1921), Metropolitanul in Bucuresti, Bogatiile Romaniei, Canale navigabile etc.
Viata lui Dimitrie Leonida poate fi privita ca o lupta continua pentru a-si transpune ideile in practica, respectiv electrificarea Romaniei, un invatamant tehnic modern si un Muzeu Tehnic reprezentativ. Tot el a fost preocupat de construirea si dotarea unei biserici in judetul Sibiu, satul Bogata Olteana – comuna Hoghizu, fapt destul de rar printre intelectualii romani.
Din toate cate si-a propus a facut ceva, dar n-a trait sa-si vada toate visele sau proiectele implinite. Nici azi, dupa atata timp, acestea nu au fost realizate. Poate ca alte generatii vor reusi sa implineasca visele sale. Dimitrie Leonida ramane pentru cei ce l-au cunoscut un mare OM, profesor, ctitor de institutii si promotor al programului tehnic in Romania.
Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), sora lui Dimitrie Leonida, isi admira foarte mult fratele si si-a dorit sa devina inginera ca si el. Lucrul acesta la inceputul secolului nu era deloc usor, era aproape de neconceput ca o femeie sa devina inginer. Parintii insa si fratele au sustinut-o si astfel in anul 1904, Elisa Leonida a inceput cursurile la Academia Regala din Charlottenburg – Berlin.
Decanul Facultatii de Chimie, profesorul Hoffman, era sceptic cu privire la viitorul profesional al Elisei si ii recomanda activitati mai feminine (Kirche, Kinder, Kuche). Acelasi profesor Hoffman, la absolvirea studiilor, va elogia calitatile intelectuale ale Elisei Leonida.
In 1914, la intoarcerea in tara, presa romaneasca si din strainatate relata cu interes faptul ca Institutul Geologic din Bucuresti a angajat ca asistent pe prima femeie inginer licentiata in chimie.
In 1918 s-a casatorit cu Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, doctor in chimie, cu studii la Roma, director in Ministerul de Industrie si Comert.
Elisa Leonida a lucrat pana la varsta de 75 de ani la Institutul Geologic. Aici a realizat numeroase buletine de analiza, cca 85 000, privind apa potabila, petrolul, gazul metan, carbunii si diverse roci existente in Romania. Rezultatele buletinelor de analiza au fost valorificate in numeroase lucrari stiintifice. Tot ea este aceea care a descoperit proprietatile bentonitei, o argila folosita pentru filtrarea vinului, si s-a ocupat de producerea sulfatului de cupru in Romania.
Gheorghe Leonida (1892 – 1942), o alta personalitate a familiei Leonida, mai putin cunoscuta, a urmat la Bucuresti Conservatorul de Arta, Sectia sculptura.
Dupa absolvirea Conservatorului din Bucuresti, a continuat sa studieze la Roma inca trei ani, unde obtine si un premiu la Salonul National de Arta din Roma, cu lucrarea Reveil. Dupa acest succes pleaca la Paris, unde va obtine in anul 1925 un alt premiu cu sculptura Le Diable.
Lucrarile sale au intrat in colectiile Muzeului Bran, Muzeului National de Arta din Bucuresti si Muzeului Tehnic. Din informatiile urmasilor familiei Leonida, statuia aflata la intrarea in orasul Rio de Janeiro este numita Jesus, iar
capul statuii a fost sculptat de Gheorghe Leonida. A murit la numai 49 de ani, a cazut de pe acoperisul casei in timp ce culegea flori de tei pe strada Salcamilor.
Adela Leonida (1890 – 1928) a dorit sa devina medic, dovedind inca de copil o adevarata vocatie pentru ingrijirea bolnavilor.
In anul 1910 se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti. In timpul facultatii, la sugestia lui Dimitrie Leonida, va colabora cu revista La Presse medicale si revista Natura, unde va publica studiul Din aplicatiile curentilor de inalta frecventa. Prin acest studiu, dar si prin aplicatiile practice realizate, Adela Leonida este primul specialist in Romania care a utilizat curentul electric in tratamentul cataractei.
In timpul Primului Razboi Mondial (1916) este repartizata la Spitalul de ochi din Iasi, instalat in localul Liceului de fete Doamna Oltea.
Prin dragostea dovedita fata de oamenii in suferinta, prin devotamentul pentru profesiunea aleasa, Adela Leonida a devenit un specialist oftalmolog de exceptie, cu merite deosebite in timpul razboiului.
Diploma de licenta o va sustine in 1918 la Iasi, cu subiectul Complicatiile tifosului exantematic la ochi.
Incepand cu 1919 este numita la conducerea Orfelinatului de orbi Vatra Luminoasa, iar din 1920 conduce primul spital de oftalmologie din Bucuresti, pana in 1928, cand moare.
Despre Alexandrina Leonida, cea mai mare dintre copiii familiei Leonida, se cunosc putine date.
A studiat in Franta si dupa o scurta perioada cand a activat ca profesoara de limba franceza in Roma, s-a intors in tara stabilindu-se la Giurgiu.
Impreuna cu sora sa Natalia va intocmi doua manuale de limba franceza pentru elevii cu pregatire medie.
Ca sora mai mare, a sprijinit moral si material pe fratii si surorile mai mici. La putin timp dupa terminarea Primului Razboi Mondial moare datorita unei epidemii de gripa spaniola.
Sotul Alexandrinei Leonida, profesorul de biologie I. Eftimescu impreuna cu cei doi copii au continuat sa traiasca la Giurgiu, dar din pacate nu au pastrat legatura cu ceilalti membri ai familiei Leonida.
Natalia Leonida (1878 – 1948) si-a facut studiile universitare in Franta, fiind licentiata a Facultatii de Litere de la Sorbona (1901).
Cariera didactica si-o incepe la Craiova, dupa care la 1 noiembrie 1927 Ministerul Instructiunii o va numi prin Decretul nr. 3119/1927 directoare a Liceului de fete Regina Maria din Bucuresti, liceu desfiintat in 1948.
Liceul, datorita Nataliei Leonida, ajutata si de fratii sai, avea o dotare de exceptie. Astfel, Dimitrie Leonida si Gheorghe Leonida au participat la organizarea si dotarea laboratoarelor de fizica si geografie.
Activitatea profesionala a reprezentat ratiunea de a fi a Nataliei Leonida. Era iubita de eleve si de colaboratori.
Iata cum descrie o fosta eleva activitatea din scoala:
„Atmosfera scoalei intregi era lipsita de rigiditate si conventionalismul anchilozat in forme severe si performante, peste tot domneste o libertate ingradita atat cat disciplina si respectul o cer, in cadrul lor firesc. Meritul acesta revine in totul directoarei noastre, dra Natalia Leonida, care a stiut cu mult tact si intelegere sa mentina peste tot in scoala demnitatea, punctualitatea, politetea raporturilor perfect colegiale“.
In prezent, in cladirea fostului liceu se afla Facultatea de Farmacie (str. Traian Vuia nr. 6).
Vom prezenta si pe ultimul membru al familiei Leonida, Paul Leonida (1895 – 1952), ofiter de cariera. Intre 1914-1916 urmeaza Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina, iar in perioada 1923 – 1925, Scoala Superioara de Razboi.
Cariera militara o incepe la gradul de sublocotenent, ajungand la gradul de general locotenent.
Participa ca ofiter activ la cele doua razboaie mondiale, fiind decorat cu distinctii romanesti, germane, slovace, franceze, iugoslave, grecesti, ungare, atat pe timp de razboi cat si pe timp de pace.
In perioada 1935 – 1938 a indeplinit functia de atasat militar al Romaniei la Budapesta.
Cariera militara nu l-a impiedicat sa fie apropiat de familia sa, de frati si surori.
A fost casatorit si a avut 3 copii, din care unul a murit foarte tanar, iar ceilalti doi traiesc in Canada.
Generalul Paul Leonida este cel care s-a ingrijit de conservarea datelor privind biografiile fratilor si surorilor sale, astfel ca documentele adunate si conservate au fost transmise fiicei sale, iar aceasta, prin bunavointa, i le-a oferit doamnei Liliana Constantinescu, muzeograf, pentru a le valorifica in expozitia Personalitati ale Familiei Leonida organizata de Muzeul Tehnic in 20 mai 1998. De asemenea, prin bunavointa doamnei Maria Mocanu Zamfirescu, fiica Elisei Leonida Zamfirescu, doamna Liliana Constantinescu a realizat coltul memorial Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa.
Dupa cum se vede, toti membrii familiei Leonida reprezinta personalitati in domeniul in care au activat, caractere puternice, de o moralitate ireprosabila, cu dragoste de oameni, modele atat pentru contemporani cat si pentru generatiile de maine.
Dr. ing. Nicolae Diaconescu
Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este una dintre
cele mai cunoscute reprezentări ale Mântuitorului. În preajma
sărbătorilor de Paşte, numărul turiştilor care o vizitează creşte.
Mulţi sunt şi cei care în ultimul timp îi îndeamnă pe admiratorii
acestei opere de artă să voteze online pentru ca statuia să fie pe
lista celor şapte minuni ale lumii contemporane.
Statuia Iisus Mântuitorul, cu o înălţime de 38 de metri, veghează
oraşul Rio de Janeiro de pe vârful Muntelui Corcovado. Situată la 710
metri deasupra nivelului mării, statuia poate fi observată din toate
colţurile oraşului. Turiştii ajung acolo străbătând un drum de aproape
4 kilometri, mărginit de o parte şi de alta de pădurea tropicală. În
urmă cu un an, statuia a fost sfinţită de Biserica Catolică.
Pentru turişti se organizează şi tururi cu elicopterul care oferă cea mai bună perspectivă a statuii şi a zonei înconjurătoare.
Statuia Mântuitorului a fost proiectată de brazilianul Heitor da Silva
Costa şi realizată de sculptorul francez Paul Landowski, ajutat la
chipul lui Iisus de sculptorul român Gheorghe Leonida.
Realizarea a durat 5 ani, iar statuia a fost inaugurată pe 12 octombrie
1931. De curând, a fost nominalizată să facă parte dintre cele şapte
noi minuni ale lumii, într-un concurs lansat pe internet. Votul se face
online şi mulţi brazilieni s-au angajat într-o campanie de lobby pentru
includerea statuii pe lista finală a celor şapte minuni.
STIMATI INVITATI,
Inainte de a intra in subiect, permiteti-mi sa va relatez o intamplare. Intr-o discutie cu un designer arhitect, lector la Institutul de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti, acesta mi-a povestit ca, dorind sa duca o grupa de studenti la Muzeul Dimitrie Leonida pentru a face schite dupa obiectele in marime naturala, unul dintre ei a intrebat:
– Cine a mai fost si asta?
– Chiar nimeni nu stie? s-a scandalizat indrumatorul.
– O marca de pantofi ruseasca! a continuat un alt student razand.
Cert este ca niciunul nu a stiut cine a fost Leonida.
Iata de ce ne-am propus sa omagiem pe membrii familiei Leonida, pentru contributiile lor in stiinta, tehnica, invatamant, viata sociala, arta.
Sunt putine familii in Romania care si-au adus o contributie atat de substantiala in progresul tarii prin absolut toti membrii ei, fiecare devenind o personalitate in domeniul in care a activat.
Meritul acestei afirmari revine in primul rand parintilor ANASTASE si MATILDA LEONIDA.
ANASTASE LEONIDA (1849 – 1918), orfan de ambii parinti, si-a croit singur drumul in viata. El s-a remarcat de tanar ca bun organizator, fiind ales in satul Garbesti din judetul Vaslui, la numai 17 ani, primar, fapt nemaiintalnit pana atunci. Ministerul a respins alegerea satenilor si acestia l-au reales tot pe el intr-un al doilea tur de scrutin, cum zicem azi. Atunci, ministrul a rezolvat problema schimband in acte varsta prea tanarului primar.
Am semnalat acest fapt pentru a sublinia calitatile lui Anastase Leonida. Era dinamic, hotarat, foarte muncitor si de o cinste desavarsita. Cea mai mare parte a vietii a fost ofiter, s-a angajat ca voluntar intr-un regiment de cavalerie si datorita calitatilor sale a avansat pana la gradul de capitan.
Sotia sa, MATILDA GILL, fiica inginerului francez Constantin Gill, a fost educata intr-o atmosfera austera si religioasa la Scoala Catolica Pitar Mos din Bucuresti, unde a invatat temeinic limba germana.
Din casatoria celor doi s-au nascut 11 copii: Alexandrina, Natalia, Dimitrie (1883 – 1965), Maria, Elisa, Adela, Gheorghe, Paul si inca trei care au murit la varste fragede.
Parintii au reusit sa imprime copiilor dragostea de munca, in ideea ca nimic durabil nu se poate construi fara perseverenta, rigoare si dragoste pentru profesiunea aleasa. Tatal, in special, cerea copiilor ca orice activitate ar face, sa o faca in mod constiincios si performant.
Atmosfera in familia lor era propice studiului, copiii fiind ajutati si calauziti, dar totodata lasati sa viseze, sa-si faureasca idealuri.
Ducand o viata cazona, tatal era foarte ocupat. Totusi, seara la masa sau in duminicile cand toti membrii familiei se strangeau acasa, purtau discutii despre literatura, stiinta, arta, muzica (Anastase canta la caval, Dimitrie la vioara, Elisa la pian), istorie militara.
Copiii au fost la fel ca parintii, fiecare din cei opt obtinand rezultate remarcabile in domeniul sau de activitate, dovedind o generozitate si o dragoste fata de oameni rar intalnite. Si daca la inceputul carierei sale, Anastase Leonida, orfan si fara nicio avere, pornea in viata doar cu increderea in fortele proprii, cand a inchis ochii, in 1918, era unul dintre cei mai bogati oameni din Romania prin cei opt copii ai sai. El nu le-a lasat mostenire averi, cu mari sacrificii ii intretinuse in scoala pe fiecare, dar le-a lasat mostenire un ideal, un crez si niciunul din copii n-a irosit mostenirea parintilor.
Cei care au avut sansa sa cunoasca sau sa lucreze cu unul din cei opt membri ai familiei Leonida au fost mai bogati sufleteste, iar noi, cei de azi, care le valorificam aceasta mostenire culturala, suntem datori s-o pastram si s-o imbogatim.
Dimitrie Leonida (1883 – 1965) s-a nascut la Falticeni si este cunoscut in istoria tehnicii ca intemeietor de institutii si promotor al progresului tehnic in Romania. De cand era copil a fost atras de tehnica si in mod special de electricitate. Modelul sau de viata a fost Michael Faraday, ucenicul legator de carti, care a ajuns unul dintre cei mai mari invatati ai lumii, cu o purtare morala fara nicio pata.
Despre Michael Faraday a scris si o carte, considerand ca viata acestuia reprezinta cea mai buna pilda pentru tineri.
Asa cum Dimitrie Leonida recomanda tinerilor modelul de viata al lui Michael Faraday, acelasi lucru il putem recomanda azi despre Dimitrie Leonida. El a reprezentat o pilda pentru contemporani, dar si pentru urmasi.
Dimitrie Leonida a urmat scoala in mai multe localitati - Galati, Buzau, Constanta si Bucuresti, unde a absolvit cursurile Liceului Mihai Viteazu.
Studiile universitare le-a facut la Charlottenburg, langa Berlin, Germania (1903-1907). A fost un student stralucit, apreciat de profesorul sau W. Reichel, care i-a cerut sa ramana in Germania pentru a face cariera universitara si inginereasca. El insa a preferat sa revina in tara pentru a contribui la propasirea neamului sau. A infiintat prima Scoala de Electricieni si Mecanici din Romania (1908) pentru a pregati specialisti in exploatarea instalatiilor electromecanice, avand in vedere ca muncitorii care le deserveau erau numai straini. Poate ca exemplul lui Dimitrie Leonida va fi urmat azi si de alti tineri.
Intors in Romania, a lucrat mai intai la Serviciul electric al Primariei Capitalei (1908). Aici a proiectat Centrala Grozavesti, statiile electrice pentru pomparea apei, alimentarea liniilor pentru tramvaiele electrice, schimbarea si extinderea iluminatului public. Proiectele aveau avizul fostilor sai profesori G. Klingenberg si Walter Reichel.
In perioada 1912 – 1913 a intocmit proiectele si a supravegheat executia instalatiilor electromecanice ale orasului Botosani.
Din dorinta de a realiza o industrie electrica romaneasca, a infiintat Societatea Energia, pe care a condus-o la inceput ca director general, apoi ca administrator delegat (1913 – 1930).
Inca din timpul facultatii a intocmit proiectul centralei hidroelectrice de la Bicaz (proiect ce a reprezentat lucrarea sa de diploma).
In 1916 a construit cu masini si aparate proprii o statie de telegrafie fara fir, montata intr-un vagon de cale ferata, care a functionat tot timpul razboiului, asigurand legatura comunicatiilor radioelectrice dintre Moldova si posturile marinei si administratiei din Delta Dunarii (post telefonic aflat in muzeu).
Dimitrie Leonida a intocmit si textul pentru prima lege a energiei din tara noastra, precum si numeroase studii privind electrificarea tarii, electrificarea cailor ferate si studiul privind amenajarea Bucurestiului ca port la Dunare prin construirea canalului navigabil Bucuresti-Dunare.
Impreuna cu societatea suedeza Ericsson a studiat modernizarea instalatiilor telefonice din Romania si a propus infiintarea unei regii mixte pentru exploatarea lor si fabricarea in tara a echipamentelor necesare.
Asa cum am precizat anterior, la inceputul secolului XX in Romania nu existau specialisti electromecanici. Este meritul inginerului Leonida, care a inteles ca dezvoltarea unui nou domeniu in tara noastra presupune pregatirea celor ce vor lucra in instalatiile electrice. Abia intors din Germania in anul 1908, a fondat prima scoala de electricieni si mecanici, scoala ce a format specialisti cu pregatire medie in perioada 1908 – 1950. Scoala a avut o asemenea faima ca orice absolvent cu diploma semnata de Leonida era angajat imediat in intreprinderile care aveau in exploatare instalatii electrice. Inedit este si faptul ca Dimitrie Leonida finanta cu bani proprii scoala, platind si salariile profesorilor, cursurile fiind insa gratuite, el insusi predand aici. Se gasesc numeroase marturii in arhiva muzeului despre Dimitrie Leonida ca profesor. A pregatit numeroase generatii de elevi si studenti predand la Scoala de Electricieni, la Institutul Electrotehnic din Bucuresti si la Politehnica din Timisoara. Profesorul Leonida organiza cu elevii si studentii excursii de studii sau vizite de documentare in uzinele din tara si chiar din strainatate. Dupa astfel de vizite elevii si studentii erau datori sa prezinte in scris ceea ce au inteles din functionarea instalatiilor vazute.
Profesorul nu se enerva pe elevi sau studenti. Avea rabdare, raspundea la intrebarile puse de acestia si stia sa capteze auditoriul, fiind un mare orator. Cand Leonida tinea o conferinta, orice sala era neincapatoare, oamenii il ascultau si in picioare.
Avand modelul muzeului din München, Dimitrie Leonida a fondat in 1909 Muzeul Tehnic din Bucuresti, care din 1965 ii poarta numele. De la inceput, profesorul Leonida a conceput acest muzeu ca pe o institutie europeana cu caracter universal, unde toti marii inventatori isi gasesc locul, dar si cu un pronuntat specific national, fiind ilustrate contributiile romanilor in stiinta si tehnica.
Desi profesorul Leonida a avut o conceptie moderna privind organizarea muzeului, din lipsa de spatiu si a unei cladiri corespunzatoare nu a putut sa-si puna in aplicare toate proiectele.
Dimitrie Leonida a publicat numeroase studii, manuale sau lucrari de istoria tehnicii. Iata doar cateva din cartile tiparite: Electrostatica (1914,1920), Instalatii electrice interioare (1914,1920), Electrocaldura si iluminatul electric (1915) etc.
Biografiile unor personalitati au fost prezentate de profesorul Leonida in revista Gazelectra, ca: Benjamin Franklin, Luigi Galvani, Alessandro Volta, Hans Christian Oersted, André-Marie Ampère, Georg Simon Ohm, Michael Faraday.
In revista Natura au fost prezentate si alte personalitati: James Prescott Joule, Gustav Robert Kirchhoff, Sir Charles Wheastone, James Clark Maxwell, William Thomson (lord Kelvin) etc.
De asemenea, a tinut numeroase conferinte despre: Apele noastre (1921), Metropolitanul in Bucuresti, Bogatiile Romaniei, Canale navigabile etc.
Viata lui Dimitrie Leonida poate fi privita ca o lupta continua pentru a-si transpune ideile in practica, respectiv electrificarea Romaniei, un invatamant tehnic modern si un Muzeu Tehnic reprezentativ. Tot el a fost preocupat de construirea si dotarea unei biserici in judetul Sibiu, satul Bogata Olteana – comuna Hoghizu, fapt destul de rar printre intelectualii romani.
Din toate cate si-a propus a facut ceva, dar n-a trait sa-si vada toate visele sau proiectele implinite. Nici azi, dupa atata timp, acestea nu au fost realizate. Poate ca alte generatii vor reusi sa implineasca visele sale. Dimitrie Leonida ramane pentru cei ce l-au cunoscut un mare OM, profesor, ctitor de institutii si promotor al programului tehnic in Romania.
Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), sora lui Dimitrie Leonida, isi admira foarte mult fratele si si-a dorit sa devina inginera ca si el. Lucrul acesta la inceputul secolului nu era deloc usor, era aproape de neconceput ca o femeie sa devina inginer. Parintii insa si fratele au sustinut-o si astfel in anul 1904, Elisa Leonida a inceput cursurile la Academia Regala din Charlottenburg – Berlin.
Decanul Facultatii de Chimie, profesorul Hoffman, era sceptic cu privire la viitorul profesional al Elisei si ii recomanda activitati mai feminine (Kirche, Kinder, Kuche). Acelasi profesor Hoffman, la absolvirea studiilor, va elogia calitatile intelectuale ale Elisei Leonida.
In 1914, la intoarcerea in tara, presa romaneasca si din strainatate relata cu interes faptul ca Institutul Geologic din Bucuresti a angajat ca asistent pe prima femeie inginer licentiata in chimie.
In 1918 s-a casatorit cu Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu, doctor in chimie, cu studii la Roma, director in Ministerul de Industrie si Comert.
Elisa Leonida a lucrat pana la varsta de 75 de ani la Institutul Geologic. Aici a realizat numeroase buletine de analiza, cca 85 000, privind apa potabila, petrolul, gazul metan, carbunii si diverse roci existente in Romania. Rezultatele buletinelor de analiza au fost valorificate in numeroase lucrari stiintifice. Tot ea este aceea care a descoperit proprietatile bentonitei, o argila folosita pentru filtrarea vinului, si s-a ocupat de producerea sulfatului de cupru in Romania.
Gheorghe Leonida (1892 – 1942), o alta personalitate a familiei Leonida, mai putin cunoscuta, a urmat la Bucuresti Conservatorul de Arta, Sectia sculptura.
Dupa absolvirea Conservatorului din Bucuresti, a continuat sa studieze la Roma inca trei ani, unde obtine si un premiu la Salonul National de Arta din Roma, cu lucrarea Reveil. Dupa acest succes pleaca la Paris, unde va obtine in anul 1925 un alt premiu cu sculptura Le Diable.
Lucrarile sale au intrat in colectiile Muzeului Bran, Muzeului National de Arta din Bucuresti si Muzeului Tehnic. Din informatiile urmasilor familiei Leonida, statuia aflata la intrarea in orasul Rio de Janeiro este numita Jesus, iar
capul statuii a fost sculptat de Gheorghe Leonida. A murit la numai 49 de ani, a cazut de pe acoperisul casei in timp ce culegea flori de tei pe strada Salcamilor.
Adela Leonida (1890 – 1928) a dorit sa devina medic, dovedind inca de copil o adevarata vocatie pentru ingrijirea bolnavilor.
In anul 1910 se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti. In timpul facultatii, la sugestia lui Dimitrie Leonida, va colabora cu revista La Presse medicale si revista Natura, unde va publica studiul Din aplicatiile curentilor de inalta frecventa. Prin acest studiu, dar si prin aplicatiile practice realizate, Adela Leonida este primul specialist in Romania care a utilizat curentul electric in tratamentul cataractei.
In timpul Primului Razboi Mondial (1916) este repartizata la Spitalul de ochi din Iasi, instalat in localul Liceului de fete Doamna Oltea.
Prin dragostea dovedita fata de oamenii in suferinta, prin devotamentul pentru profesiunea aleasa, Adela Leonida a devenit un specialist oftalmolog de exceptie, cu merite deosebite in timpul razboiului.
Diploma de licenta o va sustine in 1918 la Iasi, cu subiectul Complicatiile tifosului exantematic la ochi.
Incepand cu 1919 este numita la conducerea Orfelinatului de orbi Vatra Luminoasa, iar din 1920 conduce primul spital de oftalmologie din Bucuresti, pana in 1928, cand moare.
Despre Alexandrina Leonida, cea mai mare dintre copiii familiei Leonida, se cunosc putine date.
A studiat in Franta si dupa o scurta perioada cand a activat ca profesoara de limba franceza in Roma, s-a intors in tara stabilindu-se la Giurgiu.
Impreuna cu sora sa Natalia va intocmi doua manuale de limba franceza pentru elevii cu pregatire medie.
Ca sora mai mare, a sprijinit moral si material pe fratii si surorile mai mici. La putin timp dupa terminarea Primului Razboi Mondial moare datorita unei epidemii de gripa spaniola.
Sotul Alexandrinei Leonida, profesorul de biologie I. Eftimescu impreuna cu cei doi copii au continuat sa traiasca la Giurgiu, dar din pacate nu au pastrat legatura cu ceilalti membri ai familiei Leonida.
Natalia Leonida (1878 – 1948) si-a facut studiile universitare in Franta, fiind licentiata a Facultatii de Litere de la Sorbona (1901).
Cariera didactica si-o incepe la Craiova, dupa care la 1 noiembrie 1927 Ministerul Instructiunii o va numi prin Decretul nr. 3119/1927 directoare a Liceului de fete Regina Maria din Bucuresti, liceu desfiintat in 1948.
Liceul, datorita Nataliei Leonida, ajutata si de fratii sai, avea o dotare de exceptie. Astfel, Dimitrie Leonida si Gheorghe Leonida au participat la organizarea si dotarea laboratoarelor de fizica si geografie.
Activitatea profesionala a reprezentat ratiunea de a fi a Nataliei Leonida. Era iubita de eleve si de colaboratori.
Iata cum descrie o fosta eleva activitatea din scoala:
„Atmosfera scoalei intregi era lipsita de rigiditate si conventionalismul anchilozat in forme severe si performante, peste tot domneste o libertate ingradita atat cat disciplina si respectul o cer, in cadrul lor firesc. Meritul acesta revine in totul directoarei noastre, dra Natalia Leonida, care a stiut cu mult tact si intelegere sa mentina peste tot in scoala demnitatea, punctualitatea, politetea raporturilor perfect colegiale“.
In prezent, in cladirea fostului liceu se afla Facultatea de Farmacie (str. Traian Vuia nr. 6).
Vom prezenta si pe ultimul membru al familiei Leonida, Paul Leonida (1895 – 1952), ofiter de cariera. Intre 1914-1916 urmeaza Scoala Militara de Artilerie, Geniu si Marina, iar in perioada 1923 – 1925, Scoala Superioara de Razboi.
Cariera militara o incepe la gradul de sublocotenent, ajungand la gradul de general locotenent.
Participa ca ofiter activ la cele doua razboaie mondiale, fiind decorat cu distinctii romanesti, germane, slovace, franceze, iugoslave, grecesti, ungare, atat pe timp de razboi cat si pe timp de pace.
In perioada 1935 – 1938 a indeplinit functia de atasat militar al Romaniei la Budapesta.
Cariera militara nu l-a impiedicat sa fie apropiat de familia sa, de frati si surori.
A fost casatorit si a avut 3 copii, din care unul a murit foarte tanar, iar ceilalti doi traiesc in Canada.
Generalul Paul Leonida este cel care s-a ingrijit de conservarea datelor privind biografiile fratilor si surorilor sale, astfel ca documentele adunate si conservate au fost transmise fiicei sale, iar aceasta, prin bunavointa, i le-a oferit doamnei Liliana Constantinescu, muzeograf, pentru a le valorifica in expozitia Personalitati ale Familiei Leonida organizata de Muzeul Tehnic in 20 mai 1998. De asemenea, prin bunavointa doamnei Maria Mocanu Zamfirescu, fiica Elisei Leonida Zamfirescu, doamna Liliana Constantinescu a realizat coltul memorial Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa.
Dupa cum se vede, toti membrii familiei Leonida reprezinta personalitati in domeniul in care au activat, caractere puternice, de o moralitate ireprosabila, cu dragoste de oameni, modele atat pentru contemporani cat si pentru generatiile de maine.
Dr. ing. Nicolae Diaconescu
Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este una dintre
cele mai cunoscute reprezentări ale Mântuitorului. În preajma
sărbătorilor de Paşte, numărul turiştilor care o vizitează creşte.
Mulţi sunt şi cei care în ultimul timp îi îndeamnă pe admiratorii
acestei opere de artă să voteze online pentru ca statuia să fie pe
lista celor şapte minuni ale lumii contemporane.
Statuia Iisus Mântuitorul, cu o înălţime de 38 de metri, veghează
oraşul Rio de Janeiro de pe vârful Muntelui Corcovado. Situată la 710
metri deasupra nivelului mării, statuia poate fi observată din toate
colţurile oraşului. Turiştii ajung acolo străbătând un drum de aproape
4 kilometri, mărginit de o parte şi de alta de pădurea tropicală. În
urmă cu un an, statuia a fost sfinţită de Biserica Catolică.
Pentru turişti se organizează şi tururi cu elicopterul care oferă cea mai bună perspectivă a statuii şi a zonei înconjurătoare.
Statuia Mântuitorului a fost proiectată de brazilianul Heitor da Silva
Costa şi realizată de sculptorul francez Paul Landowski, ajutat la
chipul lui Iisus de sculptorul român Gheorghe Leonida.
Realizarea a durat 5 ani, iar statuia a fost inaugurată pe 12 octombrie
1931. De curând, a fost nominalizată să facă parte dintre cele şapte
noi minuni ale lumii, într-un concurs lansat pe internet. Votul se face
online şi mulţi brazilieni s-au angajat într-o campanie de lobby pentru
includerea statuii pe lista finală a celor şapte minuni.
